Elena Udrea a fost întrebată dacă îi este dor de colegii din Parlament: „Voi deschide televizorul”

Elena Udrea a fost întrebată dacă îi este dor de colegii din Parlament: „Voi deschide televizorul
Publicat: 21/05/2015, 15:32

Elena Udrea a mers, joi, la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), unde s-a judecat contestația acesteia împotriva arestului la domiciliu, ea solicitând înlocuirea acestei măsuri cu una mai blândă, respectiv cu cea a controlului judiciar.

După încheierea ședinței de judecată, Elena Udrea a spus că își pregătește apărarea de la domiciliu și că, în opinia sa, poate fi lăsată sub control judiciar. Cu toate acestea, ea a spus că nu crede că instanța va admite solicitarea sa.

Întrebată dacă îi este dor de colegii săi din Parlament, Elena Udrea a zâmbit și a spus că în perioada în care a fost în arest preventiv zi de zi era un televizor funcțional acolo unde se afla, dar după ce a ieșit din arest nu a mai deschis televizorul. Udrea a mai spus că dacă i se va face dor de colegii din Parlament se va uita la televizor .

Elena Udrea a ținut să le mulțumească celor care au felicitat-o de ziua sa de nume, spunând că apreciază că „mai sunt persoane care nu au uitat”. Aceasta a arătat că mulțumește cu atât mai mult, datorat și de faptul că există riscul ca foarte multe persoane să nu îi fi scris pe motiv că totul este interpretabil și a spus că în România te poți teme dacă stai de vorbă cu o persoană cercetată penal.

ICCJ urmează să stabilească, joi, dacă Elena Udrea rămâne în arest la domiciliu sau dacă va fi cercetată sub control judiciar.

Fostul ministru Elena Udrea a fost eliberată din Penitenciarul Târgșor și plasată în arest la domiciliu, după ce instanța supremă a decis definitiv, în 7 mai, înlocuirea măsurii arestului preventiv, în dosarul „Gala Bute”.

Elena Udrea fusese transferată în 30 aprilie la Penitenciarul de la Târgșor, județul Prahova, din Arestul central al Poliției Capitalei, unde era încarcerată din 25 februarie.

Procurorii DNA au trimis dosarul „Gala Bute” în instanță în 21 aprilie, iar la primul termen judecătorii ICCJ au menținut măsura arestului preventiv pentru Udrea, Obreja și Breazu. Decizia a fost contestată, iar în 7 mai un alt complet de la ICCJ a decis definitiv plasarea lor în arest la domiciliu.

Fostul ministru este acuzat de abuz în serviciu în legătură cu organizarea evenimentului Gala Bute de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului și respectiv de luare de mită în legătură cu finanțarea de către același minister a mai multor contracte.

Alături de Udrea, au fost trimiși în judecată fostul ministru Ion Ariton, fostul președinte al Federației Române de Box Rudel Obreja, Tudor Breazu, fostul consilier al Elenei Udrea, Ștefan Lungu, fostul secretar general în MDRT Georghe Nastasia, fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu și Dragoș Botoroagă.

Potrivit DNA, între 2010 și 2011, Elena Udrea și fostul director al Companiei Naționale de Investiții Ana Maria Topoliceanu au primit aproximativ 300.000 de lei de la administratorul firmei Consmin SA, pentru a asigura plata la timp a lucrărilor executate de societatea menționată în baza contractelor încheiate cu CNI.

Anchetatorii au mai stabilit că Ștefan Lungu, fostul consilier al Elenei Udrea la minister, îi dădea banii primiți lui Tudor Breazu. Plățile se făceau fie în numerar, fie prin intermediul societății Ekaton Consulting SRL, administrată de Breazu, în baza altor contracte fictive de consultanță. În acest fel, s-ar fi realizat patru transferuri bancare în valoare totală de 209.762 de lei și o plată în numerar de aproximativ 90.000 de lei.

În 2011, Udrea ar fi cerut și primit, de la omul de afaceri Adrian Gărdean, foloase materiale în valoare de 10% din plățile efectuate de minister pentru contractele de lucrări încheiate de SC Termogaz Company SA și SC Kranz Eurocenter SRL, în schimbul garanției că finanțările vor fi aprobate la timp.

După trimiterea în judecată a dosarului, procurorii au dispus să continue cercetările față de Elena Udrea pentru infracțiunea de spălare de bani, fostul ministru al Dezvoltării fiind acuzată că a luat mită mai multe sume de bani, pe care le-a transferat la PDL București, sub aparența unor contracte de donație fictive, întocmite pentru a disimula originea infracțională a banilor.

Elena Udrea este urmărită penal și în dosarul „Microsoft”, cauză în care a fost arestată preventiv din 11 februarie până în 17 februarie, când instanța a înlocuit măsura cu arestul la domiciliu. Udrea a stat în arest la domiciliu până în 25 februarie, când a fost arestată preventiv în dosarul „Gala Bute”.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
FOTO. A cumpărat o dubă și a transformat-o într-o locuință de lux cu 140.000 $....
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Halep și-a luat casă la Dubai de peste un milion de euro! Iubitul de 57...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ciclonul care a făcut ravagii în Europa ajunge și în România. Meteorologii avertizează că vin...
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Dieta simplă a „Mamei Natură” | Ce mănâncă Roxana Ionescu, pentru a se menține în...
Crima din Sibiu: prima explicație a tânărului care și-a ucis iubita cu un cuțit, într-un...
"Aș vrea să te strâng în brațe". Ți se rupe sufletul de durere! Mesajul emoționant...
Poveste de dragoste cu final tragic! Tânără în vârstă de 21 de ani, ucisă cu...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Pentagon: Loviturile ucrainene au afectat 14% din capacitatea Rusiei de rafinare a petrolului
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Statul NU mai plătește BANII. Românii trebuie să se grăbească. Termen limită: 7 iunie
Metode naturale care te scapă de țânțari. Funcționează și în cazul muștelor
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Culiță Sterp a apelat de urgență la mama Geta! Cu ce bunătăți s-a dus femeia...
"Țipete foarte puternice, mobilă răsturnată".Crimă șocantă în Sibiu! O tânără de 21 de ani, ucisă...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Valuri gigantice de materie întunecată ar putea modifica orbita stelelor
×